Ce este mamografia

Mamografia reprezintă examinarea radiologică , specifică sânului, cu scopul de a detecta modificările de la nivelul structurii acestuia. Mamografia poate fi folosită atât când nu există niciun simptom, dar și când sunt deja modificări la nivelul sânului.

Conform ghidurilor de sănătate ale Comisiei Europene cu privire la screening-ul și diagnosticul cancerului de sân,  recomandarea este ca screening-ul mamografic să fie făcut la interval de 2-3 ani pentru femeile cu vârste cuprinse între 45 și 74 de ani. Femeile până în 40-45 ani care vor să se asigure că sunt sănătoase, sau care au o suspiciune, pot veni oricând la medic pentru un screening ecografic.


Înainte de un examen imagistic de mamografiece trebuie să știți?

Femeia care se prezintă pentru examenul imagistic trebuie să știe că orice investigație mamară se realizează în primele 15 zile ale ciclului menstrual. Dacă vă aflați la menopauză prezentarea la medic pentru investigațiile imagistice nu mai sunt condiționate de această perioadă.

Examinarea în sine este de scurtă durată:
– medicul va discuta cu pacienta și îi va face anamneza;
– urmează examenul clinic;
– operatorul efectuează mamografia pe ambii sâni, expunerea având o durată de 2 secunde pentru fiecare sân.

La interpretarea rezultatelor sunt căutate semnele de malignitate, oricât de discrete, pentru a descoperi la timp tumori cât mai mici, în stadii incipiente ale evoluției lor.

Pentru că procedura de realizare a investigației este extraordinar de importantă, echipa de medici și operatori din cadrul centrului MedImagistic Plus este foarte bine pregătită, investigația fiind adaptată fiecărei paciente în funcție de înălțimea pacientei, dar și de volumul și dimensiunea sânului. Doar cu o echipă bine instruită și un aparat performant examenele pot fi realizate foarte bine. Mamograful centrului MedImagistic este cel mai performant din zona de sud-est a României.

Puteți efectua:

-mamografie digitală 2D unilaterală

-mamografie digitală 2D bilaterală

-mamografie digitală 3D cu tomosinteză unilaterală

-mamografie digitală 3D cu tomosinteză bilaterală
• Doza de iradiere este redusă cu peste 30% datorită tehnologiei PRIME – reprezintă un model de referință în mamografia cu doză redusă de iradiere
• Doza de iradiere este redusă însă fără a afecta calitatea imaginii